ȘOCANT. Tânără cu HIV, exploatată sexual sub amenințare. Fata, obligată să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați

ȘOCANT. Tânără cu HIV, exploatată sexual sub amenințare. Fata, obligată să întrețină relații sexuale cu mai mulți bărbați
Două persoane sunt cercetate pentru șantaj și pornografie infantilă
Publicat: 17/03/2020, 08:33

Procurorii au reţinut trei persoane acuzate de trafic de persoane, după ce acestea au exploatat sexual o tânără de 23 de ani, bolnavă cu HIV, pe care au obligat-o, în perioada decembrie 2019 – martie 2020, să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi, pe raza judeţului Sălaj.

„În cauză s-a stabilit că, în perioada decembrie 2019 – martie 2020, prin ameninţare, şantaj şi umilire, inculpaţii (…) au determinat o victimă de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, să se prostitueze în diferite locaţii de pe raza judeţului Sălaj, deşi aceasta este diagnosticată ca fiind purtătoare a virusului HIV”, informează un comunicat al DIICOT transmis, luni, scrie Agerpres.ro.

Potrivit anchetatorilor, inculpaţii deţineau controlul total asupra persoanei vătămate şi o tratau ca pe un sclav aducător de profit, însuşindu-şi nu numai banii câştigaţi de aceasta din prostituţie, dar şi limitându-i posibilitatea de mişcare.

„Pentru a o umili şi a-i demonstra autoritatea pe care o deţin asupra sa, unul dintre inculpaţi i-a cerut victimei să iasă din casă şi să stea în frig dezbrăcată, pe timp de noapte şi iarnă, sub ameninţarea unor agresiuni sexuale îndreptate împotriva copiilor victimei”, arată sursa citată.

Tânăra a fost astfel obligată să întreţină relaţii sexuale cu diferite persoane, în schimbul unor sume de bani negociate de la caz la caz cu clientul, cuprinse între 150 lei şi 200 lei pentru o oră, iar în situaţia deplasării la domiciliul clientului de 300 de lei plus transportul cu taxiul, tarif stabilit de către inculpaţi.

Din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că victima este înregistrată ca fiind diagnosticată cu virusul HIV din 18.05.2018 şi până în prezent aceasta nu a respectat indicaţiile medicale de dispensarizare şi tratament şi a pus în pericol sănătatea a numeroase persoane prin întreţinerea de relaţii sexuale neprotejate cu acestea.

„La data de 15.03.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Sălaj au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpaţilor, moment în care partea vătămată a afirmat că prezintă simptome de coronavirus. Din cauza situaţiei de fapt din care rezulta că victima a intrat în contact cu foarte mulţi bărbaţi într-un interval foarte scurt de timp, s-a solicitat sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, care împreună cu medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au hotărât trimiterea acesteia, pentru o perioadă de 14 zile, într-un centru de carantină, perioadă în care i se vor efectua şi o serie de analize medicale specifice persoanelor infectate cu virusul HIV”, arată comunicatul.

Persoanele care au cunoştinţă cu privire la faptul că ar fi apelat la serviciile persoanei vătămate sunt rugate să contacteze procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj şi să efectueze de urgenţă analize pentru a stabili dacă au fost sau nu infectate cu virusul HIV.

Pe data de 15 martie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti, în urma căreia au fost ridicate şapte telefoane mobile, şapte cartele telefonice, mai multe înscrisuri şi fotografii, un card bancar şi suma de 850 de lei.

Cei trei inculpaţi au fost prezentaţi, luni, Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul DGJMB şi IJJ Sălaj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Sursă foto:Pixabay.com

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără...
×